Sambata am sperat sa ajungem in Fagaras. Dupa indelungi parlamentari cu Foca si prietena lui, am hotarat sa pornim pe la 12; stabilisem (eu, nu noi) sa ne vedem la 11:55 la Micsunica, sa ajungem apoi la Mikado, apoi la Andrei si mai apoi sa pornim spre Fagaras.
Foca stabilise sa ma astepte la scoala si cum nu m-a gasit acolo a plecat la Andrei direct. Ne-am regrupat repede, noroc cu tehnologia (da, Carmen, stiu, trebuia sa fi mers direct la Andrei de la Micsunica). Cand am ajuns cei 2 flacai desfaceau de zor la Scuterul Negru; cum era vorba de frana si placute de frana, nu prea putea sa reziste Poxipolul la frecari, asa ca Foca avea nevoie de piese. Cum cazanul Focii era nefunctional din cauza lucrarilor, m-am gandit sa fiu marinimos si sa ii ofer placerea de a calari Scuterul Rosu pana la magazinul de piese de cazane. Mai jos aveti dovada.

Pentru a doua oara impreuna

Pana la urma am plecat spre Fagaras, insa ne-a incurcat ploaia si a trebuit sa ne intoarcem inapoi din Codlea. Daca tot am iesit la plimbare, am zis ca ar fi frumos sa ne intoarcem pe alt drum, asa ca am venit pe Hoghiz – Stupini – Brasov.
Drumul a fost liber, mirosul de primavara caracteristic iesirii din Codlea, soare orbitor (NOT!), un Logan busit, un accident, coloana de masini aferenta accidentului (din fericire coloana era pe sensul opus noua). Era sa imi iau zborul atunci cand a aparut in fata mea (de nicaieri) un limitator de viteza la intrarea in Brasov dinspre Stupini. A fost prima data cand m-am bucurat de ineficacitatea franelor mele; nu vreau sa ma gandesc ce s-ar fi putut intampla daca mi se blocau rotile.A urmat Avatar pe proiector si o pizza la casa Focii. N-are rost sa mentionez cat de mult am incercat sa ii scot la plimbare intre 2 rafale de ploaie, pentru ca iarasi ma enervez. N-ai cu cine…

Duminica am fost la gratar cu masina si am condus (duddy!) pana dincolo de Cheia si inapoi. La dus a fost fain, pentru ca n-au fost multe masini, insa la intors am nimerit vreo 3 soferitze de linie dreapta, care evident aveau motorizare mai buna decat Pejoul pe care-l conduceam; noroc ca exista curbe (multe curbe) pe drumul de Cheia si am reusit sa le depasesc.
Dupa gratar a urmat putina asistenta IT pentru niste rude. Dupa aproape 3 ore de incercari, n-am reusit sa fac ceea ce imi propusesem, asa ca m-am lasat pagubas. Am luat Leshul si am plecat spre Poiana; pe drum sunt curbe (evident) si cum urcam noi, dupa iesirea dintr-o curba ma trezesc cu un bou din contrasens in fata mea. Noroc ca eram cu scuterul (si nu cu maxiscuterul) si m-am tras in dreapta cat am putut de mult; din fericire “cat am putut de mult” n-a insemnat in sant. Din nou m-am bucurat ca nu trage tare motorul, pentru ca daca eram cu 10 metri mai in fata nu cred ca mai aveam timp sa reactionez in vreun fel. Multumesc soferului de autobuz care l-a claxonat pe bou mai mult decat l-am claxonat eu si cu siguranta i-a dat de mancare mai mult decat i-am dat eu.

End of story.