Cu o seara inainte ne-am hotarat ca plecam la 9 cel tarziu, asa ca ne-am trezit pe la vreo 7 jumate. Ne-am imbaiat, am socializat, am mancat si pe la 9 jumate am plecat… dupa ulei. In ratacirea provocata de GPS in ziua precedenta am trecut pe langa un magazin de scutere si ATV-uri (China); ma gandeam (prost) ca poate au si consumabile.
Vanzatorul era de vis; pentru el existau 2 tipuri de ulei: pentru motoare in 2 timpi si pentru motoare in 4 timpi. Io ii zic ca vreau ulei sintetic sau semisintetic, el imi zice ca nu conteaza, ca tre’ sa am grija numa’ sa nu pun ulei de 2 timpi la motor in 4 timpi sau invers. Dupa “matematica” lui is niste prosti aia care s-au chinuit sa inventeze indici de vascozitate, iar despre aia care au inventat uleiurile sintetice nu cred ca auzise. Bottom line, n-avea ulei si evident ca nu stia niciun alt magazin…

In timp ce ma minunam de inteligenta aluia am ajuns la un magazin de piese auto. Am ajuns din lac in put, in sensul bun, pentru ca erau atatea feluri de ulei de ma zapacisem. Am luat pana la urma o frumusete de Valvoline multigrad, la pret de Repsol sintentic, dar asta e alta poveste…
Am ajuns acasa, am schimbat uleiul, am pus bagajele-n scuter (care evident ca n-au mai incaput) si am pornit la drum. Prima oprire la benzinarie, iar urmatoarea la muzeu la Portile de Fier. Invatati prost de vanzatorul de la Hunedoara ne-am luat catrafusele care nu incapeau in scuter cu intentia de a le lasa in paza cuiva, insa cum iarna nu-i ca vara, nici Hunedoara nu-i ca Severinu’, asa ca am fost invitati sa le lasam pe scuter ca nu umbla nimeni. M-am uitat prin jur si am vazut o camera de supraveghere, apoi un jandarm, asa ca am lasat castile, genuncherele, armura si pelerinele la scuter si am intrat in fuga in muzeu ca sa prindem vizita.
Nimic interesant. Interior comunist, un lift vechi, o tanti plictisita care ne insira diverse “specificatii tehnice”, o sala cu cativa muncitori si “capul turbinelor”. Boooooooooooring. Mi-a placut in schimb nonsalanta cu care se faceau blaturi. Era un mos cu un grup de turisti straini pe care tanti ghida i-a dus pana la “parter”, apoi noi am urcat la etajul 1 sa vedem privelistea dintr-un balcon. In timp ce noi vedeam de sus, din spatele unui perete de sticla, niste chestii despre care ne tot dadea specificatii ghida, mosul si cu turistii lui puteau vedea ecluze, puteau sa se plimbe prin sala turbinelor si puteau face o gramada de chestii despre care noua doar ni se spuneau cateva cuvinte in graba, chestii pe care le puteam admira ulterior in pozele vechi atarnate pe peretii din muzeu.
Ne-am intors inapoi in muzeu. Am vazut pozele despre care ziceam mai devreme, am mai vazut niste pasari impaiate, niste unelte preistorice, am platit cate 4 lei pentru bilete si am plecat mai departe.

Am facut greseala sa nu ma opresc sa intreb cum ajung de pe malul sarbesc al Dunarii inapoi pe cel romanesc, fara a trece prin Beograd si rau am facut, pentru ca drumul romanesc este tandari, iar pana in Orsova sunt semafoarele alea nenorocite; de la Portile de Fier pana in Orsova am facut vreo ora…

La Cazane ne-am oprit sa facem poze cu Decebal si ne-am fi dat si cu barca, dar ni s-a parut prea scump 25 de lei de persoana pentru o tura cu o chestie care seamana cu o copaie cu motor. Pe masura ce te apropii de Moldova Noua (sau Veche) drumul devine din ce in ce mai prost, cu bucati de foarte bun, insa asta iti da timp sa admiri peisajul. Cand zic din ce in ce mai prost ma refer de la asfalt cu gropi sau valuri pana la drum de tara, denumit popular si macadam.

Pana la urma am lasat Dunarea in urma, ne-am mai ratacit putin si inca o data am invatat ca e bine sa-ti urmezi instinctul atunci cand GPS-ul iti zice sa mergi la stanga pe un drum pietruit, iar tie ti se pare ca drumul principal e ala care e asfaltat si merge la dreapta… Cand am ajuns inapoi in drumul principal ne-am oprit la Plus sau Penny pentru a servi pranzul, dupa care am continuat spre Timisoara. Era trecut de 2 si mai aveam vreo 170 km pana la Timisoara si nu-mi placea deloc treaba asta.

Am mai gasit al 2-lea drum care ar fi mult mai fain decat Cheia, daca ar fi la fel de bine asfaltat, insa nu tin minte sa fi fost vreo bucata pe care sa merg cu mai mult de 80; in general viteza a fost intre 60 si 70, iar pe bucati scurte pana pe la vreo 80-90. Inca un plin in Oravita si din nou calare. Era atat de prost si atat de lung drumul, mi se parea ca nu mai ajungem o data in E70-ul ala nenorocit. Pana la urma am ajuns si in Moravita si am facut dreapta spre Timisoara.

Asa de tare m-am bucurat de asfalt bun, incat pana in Timisoara numai in 90-100 am tinut-o, evident in afara localitatilor. As fi vrut sa mai oprim undeva intr-o parcare la umbra, insa singura pe sensul si placul meu era ocupata de 2 traseiste, asa ca am continuat pentru ca altfel ratam intalnirea cu prostul numarul 2 din tura.

Prostul numarul 2 avea TIR si m-a prins pe un pod inainte de intrarea intr-o localitate. Nu m-am tras prea mult sa-i fac loc pentru ca era liber din sens opus, era si vizibilitate, am considerat ca n-are rost. Flacaul a venit tare, s-a dus bagat in contrasens cand a trecut pe langa mine cu cabina, insa imediat dupa s-a retras si mi-a facut o inchidere de toata frumusetea; noroc ca imi schimbasem placutele de frana inainte de plecam in tura…

Si am ajuns in Timisoara si din nou ne-am ratacit cu GPS-ul in mana. Eram foarte aproape de destinatie, insa erau multe sensuri unice, asa ca dupa vreo 2-3 incercari esuate, ne-am oprit sa cerem indicatii. Pentru inceput l-am sunat pe tipul care ne facuse rezervarea si am primit un punct de reper. Pana la urma am ajuns cu bine la destinatie.
Despachetare, dus, plimbare, inghetata, KFC, inghetata, cuplat alarma, somn.

End of day 2.

Era luni si era vreo 6:30 AM cand am coborat la scuter. Am verificat uleiul, era in limitele decentei, am incarcat ultimele bagaje si am plecat. Un scurt ocol prin Sacele, apoi o alta oprire acasa si am pornit la drum.

Pe la 9 eram in Sibiu la Carrefour si cumparam d-ale gurii; cate 2 sandwich-uri de caciula, preparate pe saua, 2 banane si o gura de Cola and off we go.

Inainte de Sebes inca o oprire scurta, iar pe la 12 eram in Hunedoara la castel. Drumul pana in Hunedoara este mirific. Sebesul aglomerat ca de obicei, insa ne-am strecurat fara probleme, mai ales ca mi se trageau singure oglinzile :-> .

Am lasat scuterul la umbra, undeva in apropierea intrarii in castel si echipat ca Robocop am purces spre intrare. Ca la toate obiectivele turistice intens vizitate exista bazarul chicios (n-are rost sa ma obosesc sa scriu kitsch), in care se vand tot felul de nimicuri cu titlu de suveniruri. Spre norocul nostru am dat de un vanzator de tablouri care s-a oferit sa ne tina echipamentul; taaaare bine a fost, pentru ca nici nu vreau sa ma gandesc cum ar fi fost sa ne invartim vreo 2 ore cu castile si echipamentul dupa noi.

Taxa de intrare la Castelul Corvinilor e de 8 lei, iar ghidul nu e inclus; probabil ca se ofera ghid doar pentru grupuri organizate, oricum nu m-am obosit sa intreb. Taxa foto pentru oameni normali e de 5 lei, insa pentru romani merge si fara. Noi am fost oameni normali.

Castelul e in renovare, iar interiorul nu m-a impresionat nimic in mod deosebit; ba da, m-au impresionat inscriptiile de pe pereti de genul “Gigel+Margareta = Love” sau “Ninel de la Craiova 24.05.2007″. M-a mai impresionat o romanca adevarata care si-a turnat pe ea o tona de deodorant exact la iesirea din toaleta imputind cu miros de Rexona toata zona. Tot la categoria “impresionant” trebuie sa adaug “Meli-Melo-ul” deschis intr-una din incaperile castelului. Culmea, chiar erau clienti care sa cumpere magneti de frigider, bilutze, agrafe, agatatoare de gat, brelocuri si alte podoabe cu deosebita insemnatate istorica.
In concluzie merita o vizita la castel, taxa de intrare e destul de mare raportat la ce se poate vizita (momentan), iar taxa foto nu merita pentru ca nu prea ai ce poza, iar pentru 1-2 poze poti profita de faptul ca esti roman.

Pe la 2, dupa ce am terminat de vizitat, ne-am luat echipamentul de la nenea vanzatorul (care s-a bucurat cand a dat mana cu prietenul Enescu) si am plecat spre Turnu Severin. Drumul este bun, insa e enervant ca tot intri dintr-un sat in altul. Intr-un astfel de sat iese dintr-o curte (la limita nesimtirii) unu’ cu un Punto. Drumul liber, niciun flash de la masinile din contrasens, asa ca dupa vreo cateva sute de metri de tinut 50 la ora ma hotarasc sa-l depasesc; tipul se trage usor in dreapta, exact cand incepeam depasirea; ii multumesc in gand, insa ma infig hotarat in frane cand vad ca are semnalizarea stanga in functiune. Nu s-a intamplat nimic pentru ca m-am oprit la timp si l-am depasit prin dreapta, iar daca as fi fost kamikaze tot as fi scapat pentru ca tipul s-a uitat in oglinda si a oprit inainte de a incepe manevra. Cu toate astea i-am umplut frigiderul pentru ca nu pot sa inteleg pentru ce mama dracului tre’ sa faci bucla cand conduci un PUNTO!!!

Pauza de masa la Plus in Otelu Rosu, apoi continuam spre Severin. Un scurt acces de paranoia care m-a tinut vreo 10-20 de kilometri, pentru ca se tineau scai de noi 2 flacai calare pe un enduro de 125, insa mi-a trecut repede dupa ce nu i-am mai vazut in oglinda. Simt nevoia sa detaliez, insa (la fel ca tot postul, probabil) n-are nici o relevanta povestirea.

Ajungem intr-un alt sat si dintr-un drum secundar ies 2 flacai calare pe 125-ul despre care ziceam mai sus. Ma prind din urma, le fac loc sa depaseasca, insa raman in spatele meu. Intr-un final se termina insiruirea de sate si incepe o linie dreapta foarte bine asfaltata; ma duc pana pe la vreo 90 (cam asta a fost viteza de croaziera in afara localitatilor), flacaii raman in spatele meu, aproape. Scad la 80, apoi la 70, urc inapoi la 90, ei tot dupa mine. Intre timp intram intr-un alt sat si merg cu 50, iar aia tot nu vroiau sa ma depaseasca. In fata noastra un ML (GL sau ce SUV care se termina in L mai face Mercedesu’) cu numere de Italia se deplasa regulamentar pe avarii in aceeasi directie cu noi. Am depasit Mertzanul, insa “prietenii” mei cu enduro-ul n-au mai apucat pentru ca veneau masini din contrasens. Intre timp iesim din sat, din nou linie dreapta, din nou asfalt bun, din nou 90.
Dupa ceva timp ma uit in oglinzi si ghici cine era in spate… Paranoia imi blocheaza mana in gaz la maxim, intre timp mai vin si cateva curbe, vreo 2 TIR-uri si dupa vreo 5 minute de forja am scapat de ei definitiv.
Nush de unde imi venisera in cap ideile ca aia vor sa ne impinga in sant si sa ne ia banii… Iete inca un motiv sa pleci la drum lung cu inca cineva calare.

Mi-a trecut paranoia, insa nu si cheful de forja, pentru ca drumul era foarte bun, erau curbe si era peisaj fain. Deja ma gandeam pentru prima oara ca nu Cheia e cel mai fain drum din tara. Cum era de asteptat, unde-s curbe sunt si soferi de linie dreapta si ca bonus flacaii de la Drumuri si Poduri din Mehedinti au o pasiune nebuna in a monta semafoare cand lucreaza la anumite bucati de drum. Nu conteaza pentru ei ca bucata pe care o blocheaza (pardon, semaforizeaza) are sub 50 de metri, are vizibilitate, iar un semn care sa reglementeze prioritatea ar fluidiza traficul mult mai bine decat un semafor, dar astea-s ideile mele de brasovean…

Pana la urma m-am plictisit si de forja, iar daca nu ma plictiseam, m-ar fi potolit starea drumului, pentru ca ajunsesem deja in Orsova, iar daca nu ajungeam in Orsova intram in limitare paranoica (adica nu tinem prea mult la peste 6000 rpm ca poate se strica ceva).
Cum am mai zis, am ajuns la Orsova. Orsova – Severin este o bucata de drum superba din punct de vedere al peisajului, insa oribila din punct de vedere al starii drumului si evident al modului in care se circula din cauza asta. De retinut ca suntem in Mehedinti, asa ca ei semaforizeaza inainte de toate; evident ca nu sincronizeaza semafoarele, iar timpul de asteptare de cand se face rosu pentru un sens si verde pentru celalalt tre’ sa fie de minim 1 minut, chiar daca (dupa cum am mai spus) sunt bucati mici, cu vizibilitate. Daca e cumva vreo parcare prin care s-ar fi putut devia temporar circulatia, intrarea in parcarea respectiva va fi blocata pentru ca lor le place sa monteze semafoare. Din acelasi ciclu, daca sunt 20 de poduri care trebuie reparate si 20 de muncitori care sa le repare, obligatoriu se apuca sa munceasca la toate cele 20 de poduri cu cate un muncitor la fiecare pod; in felul asta ofera responsabilitate pentru activitatea prestata. Cum sa se apuce toti cei 20 de muncitori de 1 singur pod si sa-l termine de 20 de ori mai repede… Nu mai vorbesc de chestii de finete referitoare la pastrarea unei ordini a sensului de reparatie; adica sa repare intai sensul Orsova – Severin, apoi Severin – Orsova, sau invers… Nuuuuuuu, trebuie diversitate. Oare oltenii au tupeu sa se-ntrebe de ce exista bancuri cu olteni?

In fine, pana la urma am ajuns in Turnu Severin. E bine sa ai GPS, insa e bine sa stii sa te orientezi si sa vorbesti limba tarii in care te aflii pentru a putea cerere indicatii. Ne-am invartit vreo 10 minute in jurul destinatiei, pentru ca indicatiile date de GPS nu se pupau cu semnele de circulatie, insa am profitat ca sunt in Romania si am mai fentat cate un sens unic :-” si pana la urma am ajuns unde trebuia.
A urmat despachetarea, socializarea cu gazdele, o cina scurta, o plimbare prin oras mai scurta decat cina si apoi somn de voie.

End of day 1.

Long time no post; acum a venit timpul sa ma laud.

Luni dimineata imi voi lua prietena, ne vom sui pe scuter si vom pleca acasa. Ne va lua 6 zile sa ajungem acasa pe scurtatura pe care ne-am propus-o: Hunedoara – Turnu Severin – Malu’ Dunarii – Timisoara – Cluj.

Va urma un nou post cu poze si multe povesti, pe care nu o sa-l mai termin. Stay tunned!

Vineri a fost ziua cea mare cand am luat Loganul de la unchiul meu, iar sambata a fost ziua si mai mare cand am plecat spre SMAEB alaturi de prietena mea si de Foca. Trebuie sa salut un prieten care s-a sucit in ultima clipa si care 90% din drum s-a comportat ca un copchil cretin; nu mi-am propus niciodata sa ajung la Bucuresti inaintea acelui Seria 1, pentru ca daca-mi propuneam, la stilul in care ati venit, cred ca as fi reusit. Oricum, mii de multumiri aceleiasi persoane pentru ca m-a transportat sa iau Loganul.

Am savurat o cafea la munca Focii, apoi am plecat spre Bucuresti. Drumul a fost destul de liber, asa ca am ajuns rapid si fara incidente in Capitala. Acolo, cu ajutorul prietenilor-bastinasi,  am gasit un loc de parcare moca si aproape de Romexpo, am lasat masina si am zburat.

Am intrat pe undeva pe o poarta mai din dos si pana sa ajungem la casa am crezut prost ca ne-am scos si nu mai platim intrare, insa n-a fost sa fie; SMAEB-ul a fost intr-o alta aripa a ROMEXPO-ului, nu in pavilionul central, iar taxarea se facea la intrare. Prima impresie la intrare a fost “mama, ce de lume”, apoi “mama, ce ingramadeala”, apoi “mama, ce miros”. Spatiul a fost exploatat la maxim, cu exceptia catorva standuri si din cauza asta abia aveai loc sa te invarti printre motoare.

Spre deosebire de anii trecuti nu s-a mai facut exces de fotomodele pe la standuri si tot spre deosebire de anii trecuti n-am vazut prea multe afise cu “nu atingeti” sau “nu va urcati”. Am vazut in carene si metal Piaggio MP3; n-am reusit sa inteleg care e motivul pentru care i-au pus cric central (capra)… Oare nu era suficienta o frana de mana? In fine, nu m-am urcat pe el, pentru ca nu mi-a mai starnit interesul, neputand sa testez suspensia fata.

Dupa ce am vazut MP3-ul l-am vazut si pe domnul Christian Ciocan; stiu, irelevant, dar trebuie sa ramana scris pentru posteritate ca l-am vazut.

Tot visez de la o casca modulara, asa ca am dat cateva ture si pe la standurile cu echipamente, mai ales ca erau peste tot afise cu promotii, reduceri de 30% sau chiar 40%, insa cand m-am uitat la pretul “redus” mi-a trecut cheful. Intr-adevar, nu stiu la ce ma gandeam… ca o sa gasesc Nolan sau Shoei cu 3 milioane???

Am continuat pe la standul Yamaha. Speram sa vad si un T-Max, insa n-a fost decat un Majesty de 400 si vreo cateva mai micute, de 50 si 125. Dupa ce am cerut voie, am incalecat Majesty-ul de 400. Loc berechet, vitezometru si turometru analog, frana de mana, pozitie faina si o sa cam tare pentru gusturile fundului meu, insa am inteles ca se rodeaza; asa o fi…

Am ajuns si la standul BMW. Mi-a placut foarte mult pentru ca nu-mi amintesc sa fi vazut fetitze de decor p-acolo si pe langa asta puteai sa te cateri linistit pe exponate. Cu toate astea, oricat de mult imi doream sa incalec un R1200GSA si un K1200RT m-am abtinut, de frica sa nu le dau de pamant. M-am ofticat putin mai tarziu ca n-am facut-o…

L-am vazut pe Razvan sau Dani, sau cine o fi ala care e cu Raduleasca si e baicar si era imbracat cu un tricou KTM (asta tot din ciclul chestii irelvante), apoi am continuat plimbarea si am ajuns pe la standul Top Gear.

Ca intotdeauna mi-a fost rusine sa fiu roman si nu am luat decat 2 reviste, desi erau lichidari de stoc si erau pe acolo teancuri intregi de reviste “vechi”, adica din septembrie – decembrie 2009. Printre reviste erau si vreo cateva motoare; din ce am vazut erau doar motoare de enduro, iar alaturi de motoare era un manechin care purta echipamentul motociclistului. De departe, atractia standului a fost Doyle. Pentru cine nu stie, Doyle e F650-ul lui Mihai Barbu. Doyle era murdar, la fel si echipamentul lui Mihai. Cred ca tipul incearca sa pastreze mizeria de pe motor si echipament, in timp ce altii cauta solutii de curatare. Ciudati rau oamenii astia. Oricum, dupa asa o tura n-ar fi aratat fain curata. Dupa cum nu se poate vedea in poza, era echipata exact asa cum a fost in tura.

Din pacate nu mi-a trecut prin cap sa fac o poza si din spate, sau din lateral, insa am avut grija sa imi fac mie poza langa Doyle. Nu-mi amintesc sa-l fi vauzt pe Marcel, GPS-ul lui Mihai, insa probabil nici nu a fost montat din cauze lesne de inteles.

Printre scutere si ATV-uri am ajuns si la standul Kymco. Aici m-am pozat cu ultimul model de Grand Dink si am aflat ca suportul de oglinda e identic pe toate modelele, costa 140 de lei si e in stoc. Probabil ca daca l-ar fi avut acolo sau daca ar fi fost deschisa reprezentanta m-as fi dus sa rezolv o problema, insa n-a fost sa fie, asa ca m-am tras in poza cu cel mai mic Grand Dink (evident, cel de 50 cmc). E la fel de mare ca si Joiana, insa nu vreau sa ma gandesc cat consuma si cum trage. La modelul nou au schimbat pozitia semnalizarilor si putin grila radiatorului, in rest same shit.

As fi vrut sa vad un XCiting 500i, insa n-aveau decat scutere de 50 si un ATV de 250 parca. Slabut rau…

Pe langa standul Niba (unul din importatorii Kymco) erau expuse la standul MyMoto o gramada de casti NEXX. Am vazut ca X10MAK s-a reintors la 750 de lei, iar eu nu reusesc sa-l vand p-al meu cu 400 dupa 3 purtari . Pentru cine vrea casti gay pentru scuter, am observat ca NEXX are o oferta foarte variata:

Am continuat plimbarea si am ajuns la standul unor tipi din Sibiu, care importa casti MT. Pana acum n-am auzit nimic de acesta marca; baietii au fost super-amabili, am incercat vreo 2 casti si m-am hotarat ca vreau casca asta. Urmeaza sa ma mai documentez si in curand sa trec la modulara.

Am ajuns si la standul Politiei Rutiere si dupa ce am cerut voie, m-am cocotat pe unul din RT-uri; de data asta am avut tupeu pentru ca erau pe cricul central. Pozitia de condus e super; m-a surprins ca ajungeam cu ambele varfuri jos desi era pe capra si imi venea sa ma intorc pe la standul BMW sa ma sui si pe GSA .

Plimbandu-ne in continuare prin aglomeratie am ajuns si la standul Heidenau. Acolo erau expuse  anvelope (cine s-ar fi asteptat???). Mi-am amintit imediat de roata spate si am zis sa intreb daca au 140/70-12 acolo; intr-un fel eram sigur ca nu au, pentru ca am observat ca e destul de rara dimensiunea, cel putin in stocuri, insa printr-o minune aveau pe stoc, profil mixt si profil de strada. Profilul mixt nu-mi place, imi aminteste de anvelopele de Pegas; profilul de strada arata bine, singura problema e ca nu stiu cum se va descurca pe ploaie, insa presimt eu ca voi afla in cele din urma.

Am avut si un moment de incredere oarba; de fapt n-a fost un moment, au fost vreo 5 minute. M-am gandit ca ne mai invartim prin salon si ca n-ar da bine sa tot car un cacuciuc dupa mine, asa ca dupa ce l-am platit, am intrebat daca pot sa-l mai las acolo putin. Vanzatorii au fost foarte amabili si au zis ca se poate. Au pus o bucata de scotch (sau scoci) pe el si mi l-au ascuns sub un raft.

La Bikeshop Arena s-a indeplinit scopul vizitei la Salon: sa vad un Burgman de 650 . Era un 650 Executive chiar, insa era destul de scump si obosit. Pe langa asa, era imprejmuit cu snururi si in jurul lui scria “nu atingeti/nu va urcati”; probabil flacaii se bazau doar pe simtul olfactiv pentru o posibila vanzare. In jur nu era nimeni, era doar un price-tag pe care scria 50.000 km si vreo 3200 de euro pretul. Aberant de mult, dupa parerea mea.

Speram sa gasesc Burgman expus la standul Suzuki, insa nu erau decat motoare. Pentru ca nu mai era nimic de vazut si pentru ca era stunt show in parcare ne-am indreptat spre iesire. Nu inainte de a-mi recupera cauciucul de la Heidenau. M-am speriat putin cand tanti d-acolo m-a intrebat despre ce cauciuc vorbesc, ca ea nu stie nimic. Ma gandeam ca face vreo glumitza, insa avea o fatza foarte serioasa. Cum era de asteptat, acolo erau mai multe tanti si intr-adevar, tanti pe care o abordasem nu stia despre ce cauciuc vorbeam. Am discutat cu tanti “cea buna”, am luat anvelopa si am plecat spre iesire. Am mai facut cateva poze on the way:

Evident, va urma

Sambata am sperat sa ajungem in Fagaras. Dupa indelungi parlamentari cu Foca si prietena lui, am hotarat sa pornim pe la 12; stabilisem (eu, nu noi) sa ne vedem la 11:55 la Micsunica, sa ajungem apoi la Mikado, apoi la Andrei si mai apoi sa pornim spre Fagaras.
Foca stabilise sa ma astepte la scoala si cum nu m-a gasit acolo a plecat la Andrei direct. Ne-am regrupat repede, noroc cu tehnologia (da, Carmen, stiu, trebuia sa fi mers direct la Andrei de la Micsunica). Cand am ajuns cei 2 flacai desfaceau de zor la Scuterul Negru; cum era vorba de frana si placute de frana, nu prea putea sa reziste Poxipolul la frecari, asa ca Foca avea nevoie de piese. Cum cazanul Focii era nefunctional din cauza lucrarilor, m-am gandit sa fiu marinimos si sa ii ofer placerea de a calari Scuterul Rosu pana la magazinul de piese de cazane. Mai jos aveti dovada.

Pana la urma am plecat spre Fagaras, insa ne-a incurcat ploaia si a trebuit sa ne intoarcem inapoi din Codlea. Daca tot am iesit la plimbare, am zis ca ar fi frumos sa ne intoarcem pe alt drum, asa ca am venit pe Hoghiz – Stupini – Brasov.
Drumul a fost liber, mirosul de primavara caracteristic iesirii din Codlea, soare orbitor (NOT!), un Logan busit, un accident, coloana de masini aferenta accidentului (din fericire coloana era pe sensul opus noua). Era sa imi iau zborul atunci cand a aparut in fata mea (de nicaieri) un limitator de viteza la intrarea in Brasov dinspre Stupini. A fost prima data cand m-am bucurat de ineficacitatea franelor mele; nu vreau sa ma gandesc ce s-ar fi putut intampla daca mi se blocau rotile.A urmat Avatar pe proiector si o pizza la casa Focii. N-are rost sa mentionez cat de mult am incercat sa ii scot la plimbare intre 2 rafale de ploaie, pentru ca iarasi ma enervez. N-ai cu cine…

Duminica am fost la gratar cu masina si am condus (duddy!) pana dincolo de Cheia si inapoi. La dus a fost fain, pentru ca n-au fost multe masini, insa la intors am nimerit vreo 3 soferitze de linie dreapta, care evident aveau motorizare mai buna decat Pejoul pe care-l conduceam; noroc ca exista curbe (multe curbe) pe drumul de Cheia si am reusit sa le depasesc.
Dupa gratar a urmat putina asistenta IT pentru niste rude. Dupa aproape 3 ore de incercari, n-am reusit sa fac ceea ce imi propusesem, asa ca m-am lasat pagubas. Am luat Leshul si am plecat spre Poiana; pe drum sunt curbe (evident) si cum urcam noi, dupa iesirea dintr-o curba ma trezesc cu un bou din contrasens in fata mea. Noroc ca eram cu scuterul (si nu cu maxiscuterul) si m-am tras in dreapta cat am putut de mult; din fericire “cat am putut de mult” n-a insemnat in sant. Din nou m-am bucurat ca nu trage tare motorul, pentru ca daca eram cu 10 metri mai in fata nu cred ca mai aveam timp sa reactionez in vreun fel. Multumesc soferului de autobuz care l-a claxonat pe bou mai mult decat l-am claxonat eu si cu siguranta i-a dat de mancare mai mult decat i-am dat eu.

End of story.

…in incercarea mea de a face economie de benzina (I guess).

Mergeam regulamentar spre crasma. Dupa cum am zis, mi-am propus sa scad consumul. Pentru a scadea consumul, trebuie sa scad viteza. Cum mergeam eu regulamentar pe drumul cu prioritate ajung la o intersectie si primesc prioritate de la un Logan cu girofare (nepuse in functiune).

In apropierea intersectiei era oprit regulamentar (pe avarii) un Q7; probabil proprietarului i se facuse pofta de o pizza in miez de noapte. Chiar ma minunam, uitandu-ma in retrovizoare, despre cum trec ei pe langa Q7 fara sa faca nimic; eh, am zis ca nu-s de la Rutiera si nu se baga.

Imi continui linistit drumul, iar cateva sute de metri mai incolo, un zgomot enervant tulbura linistea; Loganul ajunge in paralel cu mine, isi aprinde girofarele, iar ciungul de la volan imi face semn sa trag pe dreapta.
Opresc in spatele Loganului, se da jos un gras burtos, se prezinta (fara sapca) si imi cere actele. Ii dau actele si-l intreb de ce m-a oprit. Raspunsul m-a lasat masca: “pentru ca nu purtati vesta!”. In incercarea mea de a vorbi pe limba lui ii spun ca e incadrat ca MOTOCICLU si nu trebuie sa port vesta decat daca vreau eu sa fiu mai bine vazut, insa el betmen, betmen, ca trebuie vesta. Mai incerc inca o data, ii fac comparatie cu o motocicleta; nu stiu ce a fost in capu’ meu sa-i zic de Kawasaki Ninja, ca n-a reusit sa inteleaga. S-a dus cu tot cu acte in masina, in timp ce repeta ca trebuie vesta chiar si pentru bicicleta. E foarte drept, daca in 500 de metri n-a reusit sa vada dimensiunile Scuterului Rosu, n-a avut timp sa observe numerele NEGRE (nu galbene), iar cand i-am dat talonul nu a stiut unde scrie capacitatea cilindrica, n-avea cum sa inteleaga el paralela intre Scuterul Rosu si Kawasaki Ninja.

Incepusem sa ma enervez si gandeam cu voce tare; ma vedeam umbland prin tribunal incercand sa anulez o amenda data de un bovin batut in cap. Cum gandeam eu cu voce tare, adjunctul imi zice sa stau linistit ca nu-mi da amenda (yeah, yeah! atata ii trebuia, sa-mi dea amenda). Intre timp SuperCop gaseste undeva intre bancheta si scaunul din spate Cartea Magica (Codul Rutier, sau ce mama dracului cara astia dupa ei); dupa vreo cateva minute de studiu se intoarce cu actele si-mi zice ca pot sa plec, dar sa mai citesc; pfoaaaai, eram pachet de nervi; noroc ca n-am respectat Regula 4 din planul de scadere a consumului si aveam pasager peste 60 de kile, care tot boscorodea in spatele meu sa-l las in pace, sa mergem. L-am lasat in pace, a plecat si am plecat.

Pentru SuperCop:
Cand strazile sunt pline de zeci (poate chiar sute) de scutere (sau mopede pentru tine) neinregistrate, conduse de copchii sau adulti inconstienti care nu poarta nici macar casca, ma opresti pe mine ca n-am vesta?
Cand Q7-le ala (pe care l-ai ocolit fara sa-l bagi in seama) statea pe avarii la mai putin de 50 de metri de intersectie, tu te iei de mine ca n-am vesta?
Cand sunt atatia prosti care n-au habar sa dea prioritate, sa tina o banda intr-un sens giratoriu (sau chiar pe un drum drept), tu te iei de mine ca n-am vesta?
Daca erai de la Rutiera, puteai cel mult sa te iei de mine ca circul pe banda de autobuze, dar n-ai fi putut trece peste faptul ca N-AVEAM VESTA!

Promit ca o sa imi iau vesta pe mine daca-mi platesti tu blatul si omologarea Scuterului Rosu ca moped, iar apoi reomologarea lui ca motociclu, atunci cand mi-o trece chefu’ de economisit gaz.

Intamplarea din seara asta ma face sa cred ca devii suspect daca esti (sau ma rog, circuli) regulamentar… In fine, voi continua sa merg regulamentar, poate m-o arde v-unu’ ca n-am ochi de pisica pe roti. Abia acum inteleg de ce si-a montat Foca sonerie de bicicleta pe ghidon…

Vineri am hotarat impreuna cu Foca sa mergem sambata la Siriu. Din pacate, mi-am amintit extraordinar de tarziu ca sambata dimineata trebuia sa particip la sedinta anuala a asociatiei de blocatari, asa ca a trebuit sa amanam putin ora de plecare. Sedinta s-a terminat suprinzator de repede si contrar asteptarilor nu s-a urlat ca in vremurile bune; probabil si din cauza ca au lipsit din cor cateva voci importante.

Dupa sedinta am luat scuterul, mi-am luat prietena, am umplut foca de spume, am alimentat, am ajuns din nou acasa pentru a ne echipa si intr-un final pe la 1 am fost gata de drum (Eu, Carmen, Foca si Bassu).

Traseul a fost Tarlungeni – Budila – Teliu – Siriu si retur pe acelasi drum. S-a mers destul de tare, tare si foarte tare (sa-si aleaga fiecare participant stilul care-l descrie cel mai bine).

Nu am avut parte de prea multe incidente. Doresc sa salut taranul agricultor cu caruta din Teliu, care a iesit dintr-o straduta laterala direct in drumu’ principal tacticos ca un sofer de X5. Mai vreau sa mai salut un alt taran cu o Dacie 1310 care mi-a iesit brusc din spatele carutei direct in fata mea. Mentiuni speciale pentru cativa soferi de utilaje de forme, marimi si tonaje diferite, care taie cu nesimtire curbele fara vizibilitate. Sper sa faceti la fel pana intr-o zi cand in loc de scuter rosu o sa fie un tir fara frane condus de un sofer fara reflexe.

Am dat si de un sofer calumea in toata plimbarea; avea o bascula si cara pietris. Omu’ ne-a facut semn sa stam cuminti cand am vrut sa-l depasim prima oara (pentru ca veneau masini din sens opus), apoi cand a fost liber ne-a facut semn sa trecem si chiar a franat putin. Inca o data multumiri!

Ne-am oprit putin inainte de baraj sa ne mai hodinim, sa mai admiram peisajul si sa lasam caii sa se hodineasca, pentru ca dadusem prea tare cu biciu-n ei. Din pacate omu’ sfinteste locul cu un maldar de gunoaie, iar noi ne oprisem langa un astfel de loc sfant. Ne-am regrupat, ne-am pozat si am plecat mai departe. For some reason n-am mai avut chef de forja si spre deosebire de alte dati, chiar m-a tinut pana acasa (cu mici exceptii).

Dupa cateva cornulete, o tigara si o gura de cola ne-am pornit inapoi; de data asta impartiti in 2: Bassu in fata, eu si Calin in spate. Am plecat in ordinea asta, insa Foca avea o mancarime profunda in partea dorsala si in palma dreapta si nu s-a lasat pana n-a ajuns pe primu’ loc. Cand s-a vazut pe primu’ loc si in judetul Covasna a tras pe dreapta si a asteptat cuminte pana am ajuns si eu (dupa cum am zis n-am sarit de 100 la intors decat atunci cand a fost nevoie).

O scurta oprire pentru o mica problema s-a transformat intr-o lunga sedere, iar problema s-a complicat.
Oprirea era pentru a monta un router ADSL de la Romtelecom, pentru a imparti o conexiune la Internet pe 2 calculatoare. Aparent simplu, insa complicat al dracului atunci cand e vorba de un echipament Huawei; intr-adevar, se putea mai rau, adica ZTE… Din nefericire n-am reusit sa ma inteleg cu routerul Huawei, insa am reusit sa configurez ca liliacul un alt router ADSL. Spre surprinderea mea, am si reusit.
Am fost serviti cu capuccino, cola, iar ulterior cu supa de pui (fara pui pentru mine si Carmen) si cartofi din musaca (doar pentru mine).
Dupa vreo 2 ore de munca asidua (NOT) am reusit sa tragem sarma de la router pana la calculatorul 2. N-am apucat sa testam conexiunea, ca ne-am si pricopsit cu un virus. Virusul acela blocheaza (la modul barbar) accesul la site-ul Microsoft, precum si la orice alt site de antivirusi. A fost bine ca Foca se luptase anterior cu virusul si n-am facut prea mult research. Am luat un update de pe pagina de la Microsoft (folosind calculatorul 1), am luat NOD32 de pe pagina Eset si pana am terminat de mancat virusul disparuse.
Dupa masa am verificat inca o data daca totul merge OK si am plecat batraneste spre casele noastre. Vastele noastre cunostiinte intr-ale informaticii si retelisticii ne-au rasplatit cu carne si oua. Carne pentru Foca si oua pentru mine. Multumim inca o data. Pentru cine avea indoieli ca voi ajunge cu ele sparte: TZEAPA! Is intregi toate 13 !

Pentru ca nu ma mai tin nervii sa imbin armonios poze cu povesti, bag la gramada toate pozele:

Dupa asa un titlu ar merge sa continui in rime, insa n-am talentul Focii, care e un fel de Eminescu. De cand l-a lasat inspiratia, s-a gandit sa-si traga freza de Eminescu, poate o sa-i vina la loc… Tunde-te ba! Aveai parul mai scurt atunci cand scriai poezii intr-una.

Revenind… Pe la 12-1 am ajuns la Foca acasa. Era soare, insa batea vantul. Am stat la palavre ca 2 tzatze, apoi ne-am hotarat sa dam o tura. Toate bune si frumoase pana ajungem afara: ningea cu spume.

Evident ca am zis sa amanam plimbarea, insa Foca n-a fost de acord. Am trecut repede pe acasa pentru a ma echipa, apoi am plecat spre Poiana. Am ajuns in Livada, iar ninsoarea nu se oprea nicicum; speram sa accepte Foca abandon pe motive meteo, insa n-am avut cu cine… Intr-un final am ajuns si la Belvedere, insa a fost crancen drumul (pentru mine, cel putin). La fiecare curba aveam impresia ca o sa-mi fuga spatele si o sa dau cu fundul si scuterul de Terra; din fericire am ajuns intreg la Belvedere, la vreo cateva minute in urma Focii.
Evident ca acest avans l-am lasat intentionat, pentru a da ragaz Focii sa pregateasca aparatul foto.

A urmat un ospat la Foca. Data viitoare, daca binevoiesti sa iti cumperi peeler, poate n-o sa mai fiu asa stresat si stresant, pentru ca o sa am ceva de facut. Oricum, stiu ca ma iubesti si asa .

Cand am iesit din scara m-am speriat; era totul inghetat :-s . N-am avut de ales si am plecat calare; din nou, n-am avut parte de incindente, dar plimbare mai linistita decat cea de aseara nu cred ca am facut nici cand eram in rodaj.

Intr-un final am ajuns cu bine acasa, iar dimineata pe la 4 am adormit. Cand m-am trezit aveam o durere de cap groaznica. Cred ca plimbarea calare pe ninsoare nu face bine…

The end.

Azi am testat teoria Focii, insa nu se aplica la mine. Teoria Focii spune ca nu conteaza cat este de frig, daca e uscat asfaltul.

Azi vroiam sa fie o duminica de leneveala, insa pasagera mea n-a fost de acord, asa ca m-a scos din casa. Imediat cum am iesit afara am vazut 2 bikeri si m-am hotarat ca trebuie sa scot si io scuterul. Nu conteaza ca n-am curent, nu conteaza ca ar trebui schimbat uleiul, nu conteaza ca mai erau maxim 2 litri de benzina; luam scuterul si mergem sa ne plimbam.

Am ajuns la garaj si a aparut prima problema: curentul. A venit si prima idee salvatoare: C8kilu’. C8kilu’ a ezitat putin, asa ca am cautat si gasit solutii alternative. Mersi inca o data C8kile, dar n-avea rost sa vii din Bosnia pentru oleaca de curent, mai ales cand s-a rezolvat cu cineva care statea la 2 pasi de garaj.

Dupa ce am facut rost de curent, am purces spre casa pentru a ne echipa; pe drum am comis prima duda. Recunosc, vina imi apartine in totalitate, insa m-am speriat de ce specimene lipsite de reflexe circula pe drumurile patriei. Eu eram pe banda 2, o Solenza pe banda 1. La un moment dat vad un BMW in spate (foarte in spate as putea spune) si dau sa ma retrag in banda 1. In timp ce semnalizam mergeam usor spre dreapta si ma uitam in oglinda; cand intorc capul vad cum trece Solenza cu destula viteza pe langa mine. N-a fost nimic grav, pentru ca am avut timp sa revizuiesc manevra, dar m-a surprins ca el n-a avut nici o reactie; niciun claxon, nici frana, nimic.

Desi batea vantul destul de tare, aveam chef de plimbari, asa ca am pornit spre Poiana pe scurtatura din Paraul Rece. Pe drum am comis-o a doua oara. Nu stiu dupa ce ma uitam, stiu doar ca m-am trezit intr-o curba inainte de gara din Timisu de Sus franand in disperare, pentru ca era ud pe jos. N-a fost cea mai inteleapta manevra, insa e bine ca nu am cazut. A doua oara, cred ca as continua sa franez, insa nu la fel de violent si sigur as incerca sa iau si curba.

A treia oara am comis-o cativa kilometri mai incolo. Eram pe serpentine spre Predeal intr-o curba pe stanga. Brusc scuterul s-a aplecat mai mult decat am estimat eu; m-am speriat si am pus piciorul jos. Nimic interesant, doar o mica sperietura. Cred ca se aplecase pasagera mai mult decat mine…

Ne-am continuat drumul pe minunatele valuri de asfalt care duceau spre Rasnov fara alte incidente. Evident ca drumul a devenit mai prost. Din ce imi amintesc, de la intrarea in Rasnov drumul era foarte bun. Mai nou, e foarte bun de la iesirea din Rasnov pana in DN; din DN pana aproape de Petrom e aproape acceptabil, iar spre Cristian n-am avut curiozitatea sa ma indrept. Nu stiu cum se face ca drumul de Bran si drumul de Harman n-au fost incluse in niciun program de reabilitare.

Am ajuns si la Belvedere (dovada la inceputul postului) si am coborat in Livada. La giratoriul din Livada eram incadrat (prost) pe banda 1 si am crezut (prost) ca cel de pe banda 2 nu isi va tine banda in sens. Problema era sa apara cand am plecat tare amandoi si era sa ciocnesc plasticu’ meu de tabla lui pe banda 2. My bad, again… Am ajuns acasa fara alte incidente notabile.

Spre seara aveam chef de o tura, insa gandindu-ma mai bine la ulei si la ambreiaj m-am intors acasa. S-avem o saptamana calduroasa si banoasa. Macar banoasa, daca nu si calduroasa .

The end.

Toata ziua Foca a bobinat mici reglaje la trotineta si ca bonus am lipit prinderile la o carena (aia care n-a rezistat la testul drumului Ghimbav – Cristian). Am schimbat lichidul de frana am incercat sa ucidem greierasul de la etrierul din spate, insa n-am avut succes la ultima activitate.
Nu stiu daca-s de vina chinezii care au facut nenorocitul ala de cui care tine placutele de frana, sau e de vina chinezul care a facut placutele, insa zgomotul ala e enervant rau. Mai incercam si alta data; pana la urma tre’ sa iasa ceva.

Pe-nserat am pornit insotit de a mea Pasagera catre Codlea. Intentionam sa termin tura de sambata, insa n-am avut succes. De data asta am ajuns in Vladeni, insa n-am vazut niciun indicator catre Feldioara, sau Crizbav. Am tot mers pana in Sercaia; acolo am vazut indicator catre Hoghiz si m-am oprit sa-ntreb o localnica daca din Hoghiz se poate ajunge-n Feldioara (a dracului geografie si a dracului lene sa ma uit pe GPS). Babutza a fost foarte amabila si mi-a zis ca se ajunge de la Hoghiz la Feldioara, insa drumul pana la Hoghiz (34 km, daca-mi amintesc bine) este foarte prost.
Din nou o veste proasta si din nou ne-am intors pe unde am venit. Povestea asta confirma inutilitatea GPS-ului pentru utilizarea in tara; sigur as fi aflat ca din Hoghiz pot ajunge in Feldioara, insa n-as fi aflat ca-s treij’ de kilometri de drum prost, iar in optimismul meu as fi mers all the way, asteptand sa apara drumul bun.

De data asta nu ne-a mai enervat ploaia, insa ne-am bagat bine de tot frig in oase, pentru ca amandoi eram imbracati de oras, fara protectii si fara haine prea groase. Drumul este bun pentru un super-sport; e asfaltat calumea, curbe putine si relativ usoare si multe linii drepte care te imbie sa tragi de gaz.

Am ajuns intregi acasa, desi am avut 2 incidente minore la intrarea in oras (poate din cauza ca ma miram ca de aproape 1 saptamana de cand am scos fiara de la iernat nu m-a deranjat nimeni in trafic).

Astept cu interes zilele libere de saptamana viitoare, sper sa reusesc sa fac un Siriu.

The end.